tricouri haioase

Pagini

luni, 30 noiembrie 2009

Câinii : şefii oamenilor.

Nu o zic eu,dar aşa pretinde un aşa-zis expert în dresajul câinilor.Pe numele său : Bogdan Constantin,ne relatează într-un articol din ziarul Libertatea,faptul că patrupedele atacă doar fricoşii.Vaiiiiiiii!!!
Vă prezint câteva fragmente din filozofia acestui domn :
''Pentru a vă asigura că nu veţi avea de suferit de pe urma patrupedelor,e bine să mergeţi întotdeauna pe trotuar,acolo unde câinele ştie,din obişnuinţă,că e locul oamenilor,aceste animale au o memorie excelentă'',explică Bogdan Constantin.Dresorul,cu ştate de 20 de ani în această practică,mai afirmă următoarele : ''Dacă v-au înconjurat câinii,este vine să vă opriţi şi să-i lăsaţi să latre,pentru că în câteva minute,după ce vor vedea că nu se întâmplă nimic,se vor linişti şi se vor retrage...dacă e cazul,să cautaţi altă rută spre zona în care vreţi să ajungeţi''.

Daaaa,şocant,nu?Numai prostii spune,după dânsul, vom purta conversaţii cu maidanezii şi le vom spune :'' Cuţu,hai te rog,sunt ferm,nu sunt speriat,dar te rog eu mult de tot,lasă-mă şi pe mine să ajung la serviciu''.Cum să stau câteva minute,dar chiar am cu ce să-mi ocup timpul şi cu siguranţă nu să stau înconjurat de o haită.Cum adică să nu deranjez câinele,care este un animal...un maidanez...Acum câteva luni m-au atacat vreo 6-7 câini,pe trotuar fiind,pââână am ajuns în mijlocul Bulevardului Iuliu Maniu,pe unde,din obişnuinţă,câinii ar trebui să ştie că sunt maşini,nu? Dacă am ajuns să opresc circulaţia autobuzelor pentru nişte gunoaie de câini,eu zic că nu-i bine.

Câteva concluzii pot trage : acest domn,probabil are o meserie care-i oferă foarte mult timp în sensul că stă degeaba,probabil stă în mediul rural,probabil,atunci când se deplasează,foloseşte mai mult autoturismul şi nu în ultimul rând,a dresat doar câinii din cuşcă.

Sfat: daţi mâncare cu otravă tuturor câinilor de pe stradă.

Responsabilitatea pentru maidanezi o poartă Băsescu Traian.

După 8 ani,tot nu s-a rezolvat problema.

6 comentarii:

Lillee spunea...

Auzi sa-mi schimb traseul. Asta a fost tare :))

rockeritza96 spunea...

acum ce mai ai si cu caini ??
'
=)) disperat esti mei tovarase =))

daca nu iti convine sa vezi maidanezi pe strada, atunci nu te mai uita :)))

P.S. la articolul asta te contrazic!
acel dresor e ca orice dresor de animale!si se oricepe bine ;)

cainii te ataca pt ca ei simt ca nu tu nu ii iubesti....dupa modul in care ai vorbit!

deci dresorul are dreptate :P

Daca tu merge pe trotuar si se leaga un caine de tine si tu faci ca toti dracii, normal ca se enerveaza mai tare :))) asa ca dresorul a zis bine, cand esti atacat, stai, te linistit, fara draci !, si cainele pleaca.
acei 6-7 caini care te-au atacat, erau in haita, iar tu le-ai incalcat teritoriul =)))))
vina ta! =))))

hai ca articolul asta a fost bun rau :)) in primavara imi iau caine :D Deci o sa ma vezi si tu cu un caine bloguind =))

as vrea sa iti explic multe, dar mai bine il las pe acel dresor :)
oricum as pierde timpul degeaba sa stau sa scriu despre caini la cineva care e contra
ar fi chiar culmea =))
mai bine ar fi sa te pui tu in locul acelor caini, sa vezi cum e sa stai pe strazi si sa treaca unu pe langa tine, cu draci in cap, spunand ca te otraveste =)) nu cred ca ai fi prea fericit ;)) oricum as vrea sa te vad in situatia asta :))
parca nu iti placea basescu :)) dar acum scrii ca il lasi pe el sa omoare cainii, deci si tu esti de partea lui....cu omoratul cainilor....

Doamne, ce a ajuns lumea...
ar trebuii sa te inveti cu traitul in romania ! :D

moamaaa ce comentariu lung am tras =))) lol =))
asta da comm ;))

Blindius spunea...

Ar trebui ca generaţia născută după 1995 să nu mai fie analfabetă,dar ne străduim să dăm sămânţă mai de calitate.

rockeritza96 spunea...

problema cainilor face parte din tara unde traim, pe nume Romania :)
si in Romanania nimic nu se rezolva la timp, deci nu te mai plange atata de caini, ca acum avem alta problema pe cap: cripa porcina :))

rockeritza96 spunea...

oooops!pei eu am mai lasat un comm si vad ca nu apare :|
ce ai facut ma??
ma rog....s-a cam pierdut pe mare commul...in fine...