Pagini

luni, 30 noiembrie 2009

In memoriam Corneliu Zelea Codreanu.




''Controversatul Căpitan al legionarilor îşi găseste sfârşitul asasinat , este adevărat , mult mai devreme decât Benito Mussolini şi Adolf Hitler. Intrat în vizorul dictatorial al lui Carol al II-lea şi al ministrului de Interne , Armand Călinescu , Corneliu Zelea Codreanu , este ’’târât’’ într-un proces sub acuzaţia că deţine acte confidenţiale emise de către Prefectură şi Jandarmerie. Căpitanul va fi condamnat la zece ani de muncă silnică . Pedeapsa aceasta nu o va mai ispăşi , deoarece , fiind ’’ deţinut la închisoarea din Râmnicu Sărat , este asasinat prin strangulare de jandarmii de pază în noaptea de 29-30 noiembrie 1938 la vârsta de 39 de ani ’’. Se pare că trupul său , care fusese aruncat apoi într-o groapă comună la închisoarea Jilava , avea încă ştreangul de gât , fapt constatat în urma deshumării din 1940. În acelaşi an , Căpitanul a fost achitat şi reabilitat post-mortem prin rejudecarea procesului.''

Fragment din lucrarea mea de diplomă, ''Fascismul,o doctrină revoluţionară sau ultraconservatoare?''(promoţia iulie 2009,Universitatea Creştină 'Dimitrie Cantemir'),astăzi la 71 de ani de la moartea lui Corneliu Zelea Codreanu,veritabil ''adversar'' al democraţiei corupte ce bântuie România încă de după Primul Război Mondial.

2 comentarii:

Zapacita spunea...

wow alex :)Felicitari pentru alegerea acestei teme.
Putini stiu de reabilitarea lui Zelea Codreanu. Multi il baga in oala cu responsabilii pentru diverse masacre...

Blindius spunea...

Multumesc ,Ana, multumesc :X