tricouri haioase

Pagini

marți, 23 martie 2010

Părul şi mandarina!

Am eu o superstiţie care-mi spune că dacă la salariu mă tund şi las bacşiş,o să-mi meargă bine la serviciu.Zis şi făcut,până în urmă cu două săptămâni intrasem într-o pasă proastă,până când am decis să-i dau superstiţiei ce-i al superstiţiei.De atunci a fost în regulă la serviciu,mi-am revenit,am mai redus din fenomenul infracţional.
Astăzi am avut de a face cu un hoţ mai puţin obişnuit decât ceilalţi.Celor din jur li s-a părut absurd,amuzant,de necrezut,faptul că eu am insistat ca acesta să fie oprit pentru o...mandarină.Omul avea bani,dar a furat-o.S-a dus acolo,lângă pomişor,a luat mandarina,a băgat-o în buzunar şi a mers mai departe.Un mandarin costă fix 199,99 lei.De ce am insistat eu să fie oprit? Păi,ia să vedem.Pentru ca mandarinul să se dezvolte a fost nevoie de atenţia şi răbdarea unor oameni.Zile întregi,condiţii potrivite,the stuff. Ori,omul acesta sunt convins că n-a luat mandarina pentru a o da unui copil de pe stradă,înfometat şi bucuros că vede un fruct.A furat-o ca ultimul zgărcit,poate ca s-o mănânce sau să o dezvolte acasă spre un nou mandarin.A furat-o pentru că aşa se simte bine,dacă fură,indiferent dacă mai cumpără altceva pe lângă.Eu dacă fur,fur de nevoie,silit de ultima instanţă.Nu fur de plăcere.
Munca se plăteşte,e vorba numai de bani,nu te zbaţi să performezi gratuit!


23 de comentarii:

Lillee spunea...

Corect. Foarte bine ai facut. Si eu as fi procedat la fel.

Blindius spunea...

Mulţumesc,Lillee.Suntem justiţiari :P

Sasha spunea...

Ai dreptate Blindius. Prea mulți amatori pofticioși după gratuități

Blindius spunea...

Sasha,mulţumesc!

Cris-Mary spunea...

Stii cum e cu oul si cu boul .. la tine ar veni ..cien fura azi o mandarina ..maine fura tot copacul .. Eu sunt curioasa ce a zis cand l-ai pus in fata faptului implinit ..

dudu spunea...

orice hot trebuie oprit.nu conteaza ce fura.gestul conteaza:))

Unknown spunea...

Mama lucreaza intr-un supermarket si imi povesteste mereu cand are cate un incident de genul. Si nu mare mi-e mirarea cand imi spune ca domni bine imbracati, cu bani, fura chestii de nimic.
Bravo. Felicitari!

realbadpisy spunea...

Asa bv fi rau!!! Ete na!! unde se credea omu' in livada lu masa?!

Blindius spunea...

Cris-Mary,păi a răsuflat uşurat fiindcă n-a fost pus să plătească tot pomişorul.Eu am rămas cu deziluzia că n-am adus 200 ron la buget.

Blindius spunea...

Veronica,am văzut şi hoţi profesionişti cu Mercedes în afara magazinului.

Blindius spunea...

Dudu,absolut toţi !

Blindius spunea...

RealBadPisy,îmi place înverşunarea ta :D

Anonim spunea...

Poate omul o fi cleptoman. :-D

tizul spunea...

Beleaua nu este furtul, ci CUM si CAT furi. Daca furi incat nu esti prins si de-ajuns de mult incat sa dai partea unde trebuie, NU se mai numeste furt, se numeste afacere profitabila. ;)

Blindius spunea...

Mstracna,cred că era,da.

Blindius spunea...

Tizule,am găsit şi hoţi care furau la comandă.

madMe spunea...

Indiferent ce era, ca era mandarina sau un ac, omul a furat si trebuie pedepsit. Foarte bine ca l-ai oprit!

Anonim spunea...

Cred ca individul trebuia oprit indiferent de ceea ce ar fi luat, si bine ai facut.Esentialul este ca A LUAT.
in ceea ce priveste bacsisul , la mine e in functie de cat de mult imi place soferul de taxi/instalatorul, etc...iar daca am de a face cu o reprezentanta a sexului frumos, depinde de modul in care sunt servit. Sunt subiectiv ca dracu' , stiu!

Bogdan spunea...

De ce lucruri sunt capabili unii oameni...

Alexandra spunea...

mi se pare foarte ok cum ai procedat...indiferent de marimea obiectului furat sau de pret...tot furt se numeste!

Blindius spunea...

Alexandra,mulţumesc pentru susţinere!

Ghiocelul salbatic spunea...

Wai da ai de-a spam la tine pe pagina ca nicaieri in alta parte

cristishady spunea...

probabil i'o fi fost rusine sa se duca cu o mandarina la casa ..totusi nu'i inteleg pe astia, prefera sa se faca de ras cand au bani in buzunar ... daca ar fi fost vreun amarat de nu are ce manca mai ziceai. Dar stii ce e culmea? Ca astia saracii, de nu au bani platesc cinstit si ultima guma pe care o cumpara de cele mai multe ori ... Astia bogatii, sau cu o situatie buna , se pare ca nu au obiceiul asta. O fi obisnuinta? :-?