tricouri haioase

Pagini

sâmbătă, 13 martie 2010

Chiriaşu'

Aaaaaaaaand...that would be me.Floarea soarelui,pana corbului,de când locuiesc eu cu chirie mă simt cam naşpa da' tot trăiesc cu speranţa că o să fie mai bine.M-am convins deja că prin muncă zilnică şi cinstită nu se poate,aşa că dacă aveţi idei de ''combinaţii'' norocoase la Loto,puteţi să-mi daţi un sms cu acestea la 076396XXXX.A fost greu anul trecut să plec de unde locuisem 20 de ani,dar greşelile interne şi legile din România nu au vrut să mă lase să îmbătrânesc acolo unde am crescut şi m-am dezvoltat ca om,acolo unde părinţii au investit în viitor,dar se pare că n-au investit chiar exact unde trebuia.Ştiţi că există vorba aceea naşpa ''de ce ţi-e frică,nu scapi'',în principiu destul de valabilă şi de neoprit.E cam greu să alegi un apartament în funcţie de zonă,îmbunătăţiri,preţ cerut,avans.Neapărat cine se mută trebuie să aibă bani,pentru cel puţin un an,indiferent de cumpără sau închiriază.Mi-am dorit mult să evit Berceni-ul,dar exact în cartier am ajuns.Când cauţi să închiriezi,fă-o cât mai repede,altfel eşti în criză.Nu ştiu cum de rămăseseră 2 apartamente : lângă târgul de maşini Vitan şi aici în Berceni,că s-a votat ăsta de aici.Părea frumos în sinea lui,2 balcoane,mulţi metri pătraţi,linişte,loc de parcare,vecini cumsecade,boxă imensă,îmbunătăţiri...Oh da,îmbunătăţiri! Treaba naşpa e că apa caldă devine caldă după ce este lăsată vreo 20 de minute,boşorogii de vecini nu vor să îmbunătăţească treaba asta,nu vor repartitoare de căldură,apometre,nu şi-ar zugrăvi şi ei interiorul blocului,deloc!Finisajele în apartament sunt fix varză,eu dacă îl finisam,aşa nepriceput,îl făceam de s-ar fi mutat Ion Ion şi Ileana în el.Privind aspectele de mai sus,întreţinerea vine enorm,RDS-ul este praf şi pulbere în zonă,iar eu fierb mai adânc decât primul şanţ făcut de bomba atomică.Ne-a tras ţeapă proprietăreasa,să fie ea a dracului.
Deh,aşa se întâmplă dacă nu-ţi vinzi sufletul.Sau măcar strămoşii tăi să fi făcut asta.
Dacă vrea cineva să mă ia acasă,sunt cuminte!


30 de comentarii:

Lillee spunea...

E greu...te cred. Dar totusi esti cu un pas inaintea multora. Ai avut curajul sa-ti iei viata in propriile maini, sa nu uiti asta. Greu cum e...te descurci si trebuie sa fii mandru de acest lucru. Nu incetez sa sper ca intr-o zi va iesi soarele...la fel ar trebui sa faci si tu. :) Iti doresc mult noroc si sa ai forta.

Anonim spunea...

It sucks... big time. Stiu ca nu ajuta cu nimic, dar uite asa patesc si eu... Bormasini toata ziua(astia din bloc de la mine gauresc mereu cate ceva, si nu inteleg de unde mai are blocul pereti), muzica data tare, trepte sparte, rupte, etc. Var in bloc?!? Da, la inaugurarea blocului acu' vreo 30-40 de ani.
Cat despre rds, sa spunem ca depun la ei cate o sesizare la fiecare 5 sau 6 zile.

Unknown spunea...

si eu tot in chirie stau. a fost o lupta contra cronometru alegerea lui. era cel mai convenabil de pe piata. si avea ce nu aveam noi. stam deja de 2 ani si cred ca vom mai sta. statul roman nu vrea sa ne mutam in casa noastra.

Anonim spunea...

Îmi pare rău, dar aşa cum ai spus şi tu, în ziua de azi cu muncă cinstită nu ajungi prea departe. Eu stau tot cu chirie, de vreo 6 ani, şi fiindcă nu am găsit nici eu combinaţiile norocoase la loto, tot cu chirie o să stau şi de acum încolo. Asta e! :(

BlackCat spunea...

Sa te enervez putin? Eu dau putin la chirie, stau la 5 minute de centru, zona linistita in afara trenurilor dar te obisnuiesti. Rds-ul e la 1 minut distanta asa ca nu am probleme... caldura a fost iarna asta de-a stat barbati'miu doar in chiloti. Apa calda vine cat stai pe buda si fumezi o tigara. Ptiu, dar chiar suntem norocosi cu chiria! Daca vii in Iasi te aranjam si pe tine :D.

Alexandra spunea...

cred ca toti ne-am convins ca in iubita noastra tara, prin munca zilnica si cinstita cam rar ajungi sa traiesti cat de cat decent, fara excese...stiu si eu din experienta ca unde is multi batrani, multe lucruri nu s-au facut, da bine ca macar la mine in scara generatiile s-au mai schimbat si nu mai avem batrani si putem incepe sa mai facem cate ceva ca doar tot pentru noi facem

VanGhelie spunea...

multa bahta!

p.s. te-ai gandit vreodata sa simplifici modalitatea de postare a comentariilor cu unamai putin birocratica? sau macar sa nu mai intru in alta fereastra. tot ar fi o treaba

Sasha spunea...

Blindius , am eu ceva combinații,dar mai bine ți le trimit pe mail, aici sunt prea mulți ochișori curioși :D realitatea asta, ce palme ne mai trage uneori..hai,liniștește-te dacă eu am reușit să evadez dintr-un astfel de loc, o să-ți vină și ție rândul, mai mult ca sigur. Mulți am vrea să te luăm acasă, dar din păcate, nu ne permite eticheta :P

realbadpisy spunea...

pfff...bine fie te i-au eu ..da-mi codul bannerului :D

cristishady spunea...

am patit si eu faza cu mutatul ..e naspa, daca gasesti pe cineva care sa te primeasca si are loc si pt mine si eu sunt cuminte =))

Blindius spunea...

Lillee,sunt independent doar financiar,dar inca locuiesc cu părinţii.Vreau să scap şi de situaţia asta.Îţi mulţumesc pentru urările bune !

Blindius spunea...

Alexiuss,bine ai revenit.Trebuie să dăm şi noi muzica mai tare,să scoatem bătrânii pe scară.Şi mie mi-a făcut figuri rds-ul în ultimele zile.

Blindius spunea...

Cris,îţi doresc să găseşti formula norocoasă alături de soţul tău,în cel mai scurt timp posibil !

Blindius spunea...

Veronica,statul român este un rahat!!

Blindius spunea...

BlackCat,Iaşiul nu se compară cu Bucureştiul,evident şi la preţuri.Eu stau la 15-20 minute de centru,făcute cu transportul în comun,am 5 minute până la RDS,iar iarna asta am ţinut geamurile deschise câteodată,fiindcă era prea cald.Doar apa caldă vine greu.

Blindius spunea...

Înger fără aripi,şi unde stăteam eu înainte se umpluse blocul de tineri,dar aici... :-(

Blindius spunea...

VanGhelie,da,m.am gândit.Uite,o să renunţ la altă fereastră şi le-aş lăsa şi libere dacă aş vedea unde şi cine postează.

Blindius spunea...

Sasha,ia să vedem ce combinaţii ai! Merci de încurajare !

Blindius spunea...

RealBadPisy,codul este sus,la EXCHANGE DE RETINĂ.

BlackCat spunea...

La preturi sa stii ca Iasiul se aproprie cel mai mult de Bucuresti mai mult decat alt oras. Gasesti garsoniera sub 200 euro doar daca sta pe cale sa se prabuseasca sau are buda la comun cu tot palierul. Eu dau 140 euro si am conditii destul de bune.

Blindius spunea...

Cristy,dacă ar fi fost doar vorba de mutat,mă simţeam bine,dar nici nu e my property...e tare naşpa.

Blindius spunea...

BlackCat,aici cu 140 euro te lasa sa stai singur la marginea orasului,in Jilava ;))

Perfect Devil spunea...

uff...o problema spinoasa...rau! mie mi-a mancat un an din viata! plateam aproape 200e o camera in app cu 3 camere, stateam cu o nebuna cu 2 copii [unu de 3 si una de 7] care sambata dimineata se balaceau in cada [baia langa cam mea] sau se plimbau cu rolele in casa...bucataria nu avea nici macar strictul necesar [un dulap mic, mic], vecinii erau niste tzigani care toata vara au stat noptile cu muzica la maxim sub geamul meu si-au spart seminte si sticle de bere...proprietarul era un jegos si jumatate..dupa ce a plecat nebuna cu copiii, am ramas EU sa achit datoria ei la lumina. nestiind de ea, m-am trezit cu curentul oprit si asa am stat 5 zile [in conditiile astea mi s-a stricat toata mancarea si mi-au murit toti pestii din acvariu]. imi incarcam laptopul la munca sa ma tina bateria cam o ora jumate...ce sa mai zic? am platit 600 lei lumina. proprietarul a promis ca imi va inapoia banii. da de unde? m-am certat cu el si m-am mutat la prietenul meu. i-am luat aluia TOT din casa! tot ce luasem eu!pana si clanta de usa camerei mele, ca nici d'aia nu avea cand m-am dus eu! mi-a zis ca mai am sa ii dau chiria si intretinerea pe o luna. bah esti nebun? nimic nu a mai vazut de la mine! i-am zis : daca ma mai cauti iti trimit garda financiara pe cap, ca tii oameni in chirie fara sa faci acte! si am scapat de el...
ah, sa nu uit : am stat aproape de Vitan. la piata Matei Ambrozie, la 5min de Real...
bafta multa, poate reusesti sa scapi :( desi in Rromanica noastra...ca sa scapi tre' sa aiba mami si tati bani cu sacu' :(

dudu spunea...

asa cum am cazut de acord:schimbarile sunt foarte grele.sincer daca vrei sa ajungi intr-ul loc bun pune bani la saltea si muta-te in germania...

Blindius spunea...

Perfect Devil,mulţumesc pentru vizită.La Matei Ambrozie am stat şi eu,era super bine acolo.

Blindius spunea...

Dudu,nu mizez pe Germania,nu ştiu limba,nu vreau s.o învăţ.Am italiana şi engleza,poate ajung vreodată p-acolo.Sper.

dudu spunea...

sau asa.insa pe italia nu am incredere...prea multi romani;)

Blindius spunea...

Ţiganii ne-au făcut rău acolo.

MadMe spunea...

Din fericire nu am nevoie să plătesc chirie, sunt norocoasă din punctul ăsta de vedere. :D
Sper să-ţi fie bine la noua locaţie, sau dacă nu e ok să îţi găseşti alta mai în regulă. :)

Anonim spunea...

ce rau e in chirie...eu, in 3 ani m-am mutat de 4 ori...oribil...si in sfarsit, acuma ultima data, am nimerit bine...ap frumos, colega cumsecade, zona linistita...dar chiria mare:|
si uite asa, am fost nevoita sa ma reintorc acasa...unde binenteles nu-mi mai place daaaaar....o sa plec inapoi:X:X:X :D