tricouri haioase

Pagini

duminică, 14 februarie 2010

Scrisoare de Valentine's

Dragă Nuţi,

Hă,hă,hă,îmi este foarte dor de tine,de serile în care noi doi ''puneam ţara la cale''.Nuţi,sper că nu vrei ceva în mod deosebit de 1 şi 8 Martie,fiindcă şi-aşa bate la ochi averea mea,ce-i drept... modestă.Abia am reuşit să plătesc întreţinerea la Palat luna trecută.Noroc că fiicele mele,Ioana Şi Elena,sunt fete descurcăreţe şi inteligente,iar cu ocazia asta mă mai ajută şi pe mine lunar.Ai văzut ce apartamente şi ce maşini elegante şi-au cumpărat?Sunt foarte mândru de ele.
Dorin ce mai face?Când mă gândesc la Dorin,îmi dau seama ce femeie excepţională eşti şi cât de muncitoare...nu ştiu cum reuşeşti să o freci la babord până seara târziu acasă la mine,pentru ca mai apoi,dis de dimineaţă,să te trezească umflăţelul acela de Cocoşel.
Ai grijă că anul acesta le-am spus celor din Popor că suntem în criză.Nu te apuca să-i minţi că vom face 25.000 de locuinţe A.N.L. pentru că,fiicele mele,oricât de muncitoare ar fi,nu-şi permit atâtea locuinţe.Ştiu că te-ai gândit să-i oferi Elenei un cadou de căsătorie,să se simtă şi Syda protejat.Dacă îmi promiţi că eşti fată cuminte,plantezi copăcei,faci pârtii prin ţară şi scoţi bileţele roz când trebuie să facem o criză politică,peste 5 ani te bag la postul de prim-ministru.Fie vorba între noi,mai bine ar fi o păsărică prim-ministru,decât un pinguin,hă,hă,hă.Eu nu o să mă pot ocupa de acest post fiindcă intenţionez să schimb Constituţia şi să-mi prelungesc mandatul.Plus că o fiu prea ocupat în lupta cu justiţia corupţia.Să ştii că nu-s supărat c-ai fost la Diaconescu şi ai zis că ştiam de Haysam şi răpirea jurnaliştilor.Oamenii mă iubesc,sunt carismatic,hă hă hă.
Nuţi,sper că îţi place ministerul ăsta unde te-am pus,ai bani mai mulţi,te plimbi,poţi să zici că eşti tot la Turism dar cu altă denumire.Te-aş ruga să nu mai porţi decolteuri atât de adânci fiindcă nu mă impresionează şi nu vreau să te împart cu alt lider politic.Dacă ai ştii tu în ce ape adânci m-am scăldat ca să ajung în fruntea ţării...
Te aştept ,draga mea Nuţi,deseară sunt singur-singurel şi m-aş plimba prin Grădina Botanică,să văd ce ai făcut tu cât timp ai fost la Turism.


Cu drag,al tău Căpitan...Traian.






Sursa foto

13 comentarii:

Lillee spunea...

Cand am vazut titlul m-am speriat. Credeam ca ai scris vreo scrisoare ( cu toate ca stiam ca nu suporti aceste "sarbatori"), dar apoi m-am linistit.
Haioasa scrisoarea...:))

Anticalofilul spunea...

acum vreau sa citesc si scrisorile de 1 si 8 martie :)))

Anonim spunea...

Foarte haioasă scrisorica, ai talent! :)

MadMe spunea...

Şi eu am crezut la fel ca Lillee, mă gândeam că ţi s-a urcat glicemia de la bomboane şi ai dat în siropoşenii :D

Alexandra spunea...

:))) cred ca toata lumea cand a citit titlul postarii s-a gandit ca te-ai apucat de scris scrisori
:))oricum, foarte tare scrisoarea

Sasha spunea...

Vaai!chiar nu mă așteptam la așa ceva de la tine :D Tare haioasă scrisoarea,aștept cu nerăbdare următoarele scrisorici:)

Blindius spunea...

Lillee,niciodata nu cred c-o sa sarbatoresc alaturi de americani.

Blindius spunea...

Anticalofilul,nu stiu daca va fi deschis serviciul de curierat al Postei Blogspot.

Blindius spunea...

Cris,multumesc :">

Blindius spunea...

MadMe,tare as manca niste bomboane :X

Blindius spunea...

Alexandra,multumesc pentru apreciere.

Blindius spunea...

Sasha,ti-am lasat un link catre o scrisoare ce a avut mai mult succes :D

Anonim spunea...

"Ce dor imi e sa ne-o punem (tara la cale..)"