tricouri haioase

Pagini

sâmbătă, 20 februarie 2010

Note de curs : Pentru atunci când ''valul civilizaţiei ne va lovi !'' (interviu)

Bine v-am găsit,stimaţi colegi,parteneri,amici de blogosferă.După cum am promis la finalizarea primului interviu online ,a venit timpul să cunoaştem o nouă persoană.
Persoana în cauză se numeşte Dragoş Mărgineanu,distins domn pe care l-am avut în ''spatele catedrei'',în timpul celor trei ani de facultate.Am fost impresionat de dânsul pentru abilitatea cu care a reuşit să se apropie de studenţi,să umple sălile de curs şi seminar,să-i facă pe studenţi să înţeleagă din tainele economiei,''puţinul'' acela care era necesar pentru a evolua pe plan intelectual.Fără îndoială,este un domn carismatic al cărui C.V. vorbeşte de la sine când vine vorba de experienţă.Însă,cum nu-i puteam lua interviu unui C.V.,domnul Dragoş Mărgineanu a acceptat să răspundă câtorva întrebări,după cum urmează mai jos.Pentru acest interviu,voi dezactiva moderarea comentariilor,sunteţi liberi să daţi comentarii sau să discutaţi,puneţi întrebări...pe baza subiectelor expuse.



1.Blindoneworld : Domnule Mărgineanu,în facultate am avut 3 examene cu dumneavoastră,ne-aţi pus să alegem din ''n'' subiecte,ne-aţi împărţit pe câte 3 rânduri.Pentru început,vă rog să vă descrieţi scurt,în 3 cuvinte.Am rugămintea să nu copiaţi pe parcursul interviului,acum este rândul meu să vă adresez întrebări.


Dragoş Mărgineanu
– leneş , respectuos, optimist .


++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

2.Blindoneworld : Mi-aţi spus,în preparea acestui interviu,că-l veţi primi din calitate de ex-profesor.Vă rog să ne spuneţi câteva lucruri concrete pe care le-aţi schimba în învăţământul din România ?

Dragoş Mărgineanu
: Învăţământul românesc este bolnav, pentru că a fost transformat într-o afacere ieftină. Ce vreau să spun : o mare parte a “neputincioşilor” şi-au găsit loc de muncă în învăţământ, concurenţa fiind redusă şi munca prost platită (dar era un loc de muncă, nu???). Drept urmare, calitatea instructorilor a diminuat drastic calitatea învăţământului. Nu mai vorbesc de lipsa de viziune a conducătorilor şi “strategilor” politici.
Drept urmare, aş creşte salariile în învăţământ, astfel încât să se dezvolte concurenţa în domeniu.
A doua schimbare constă în structurarea obiectivelor mai clar, pe trepte de învăţământ:
- ciclul primar: accent pe citit, scris vorbit şi socotit corect şi, normal, dezvoltarea ’’intrumentelor’’ logice .
- ciclul gimnazial şi liceal: cultura generală din greu.
- ciclul universitar: calificare, adică: teorie pe domeniu + practică în cursul anului şi activităţi asemănătoare în vacanţă (acestea să fie organizate de universităţi)
Revin in final: concurenţa pentru salarii mari va creşte calitatea (nu e ceva inventat de mine!!)


++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

3.Blindoneworld : Când am fost în impas,mi-aţi dat un sfat care m-a ajutat să-mi găsesc liniştea sufletească,punându-l în aplicare.În termeni generali,ce sfaturi i-aţi da unui tânăr aflat la început de drum,de exemplu un absolvent de facultate ?

Dragoş Mărgineanu
: Stimate domnule absolvent, caută ceea ce crezi că ţi se potriveşte, activitatea care te face să te simţi împlinit (şi pe care o vei desfăşura mult mai usor). Să fii sigur că te va aştepta multă muncă (ceea ce nu ai vrea – nu vrea nimeni !!), dar doar munca îţi va aduce satisfacţii, recunoaştere, bani ...şi..în final,împlinirea visurilor tale. Să-L ai pe Dumnezeu ghid: este cheia care deschide uşi ! Restul va veni de la sine !!


++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

4.Blindoneworld : Aveţi diplomă de economist,aveţi deja o experienţă acumulată,după cum se poate vedea din CV-ul dumneavoastră.Viaţa dvs. s-a învârtit în jurul banilor?Mă refer în modalităţi de a eficientiza consumul resurselor ? Dacă aţi câştiga o sumă de bani care v-ar permite să faceţi orice, aţi renunta la ceea ce faceţi acum?

Dragoş Mărgineanu : Da...M-aş muta ’’la ţară’’ şi aş face ce-mi place. Nu înseamnă că nu aş face nimic. Mi-aş face “serviciul” meu...şi normal, al altora.
Completare: Nu uita că eficienţa înseamnă maximizarea rezultatelor,deci depinde ce rezultate aştepţi...


++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

5.Blindoneworld : România a fost considerată ’’grânarul Europei’’.Ce şanse ar fi ca această denumire să fie reluată cândva ? Să zicem că Mihail Dumitru (Agricultură şi Dezvoltare rurală) ar fi demis şi dumneavoastră aţi fi chemat la minister,ce măsuri aţi pune în aplicare pentru ca acest proces măcar să fie la un punct de început ?


Dragoş Mărgineanu
: Ca să spun ce măsuri aş lua...ar însemna să fi făcut un diagnostic Dar la o primă vedere aş organiza la nivelul direcţiilor agricole, care să colecteze şi să prelucreze primar produsele de natură agricolă şi să le valorifice (adică acestea să beneficieze de puterea de negociere a celor care vând cantităţi mari) cu o marjă foarte mică, astfel încât să se ridice preţul la producător.
A doua masură se referă la încurajarea comasării terenurilor agricole.
A treia ,la punerea în funcţiune şi investiţii în sistemul de irigaţii.
Cred că undeva printre aceste măsuri trebuie avută în vedere industrializarea produselor (fabrici de conserve), dar încă nu ştiu ce ar trebui făcut. Poate un parteneriat public privat. Las subiectul deschis…


++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

6.Blindoneworld : Să zicem că nu-i vroiaţi răul lui Mihail Dumitru,treceţi prin minister,puneţi lucrurile pe făgaşul normal şi sunteţi chemat la Finanţe,în locul lui Vlădescu.Ce măsuri aţi lua să scoateţi economia subterană la suprafaţă,ce taxe aţi scoate sau ce taxe aţi impune ?

Dragoş Mărgineanu : Hmmmmmm…..Problema nu este la taxe. Ea este la sistem. Imaginează-te un patron de firmă (nu contează mărimea) : ai de plătit TVA 19% şi impozit pe cifra de afaceri de 5% şi încă 6 impozite şi taxe aferente forţei de muncă. Sunt sigur că în faţa unui astfel de sistem simplu, chiar dacă ar fi un pic mai presant (să ai 22% TVA şi 15% impozit pe venit), nu ai avea nimic împotrivă, atât timp cât ştii clar ce obligaţii ai faţă de Stat şi nu există posibilitatea ca organul de control sau altcineva să interpreteze legea cum îi convine.
Dar degeaba ai impozit pe profit, că trebuie să ai grijă la cheltuielile nedeductibile fiscal. Bun. Le ai in vedere. Apar declaraţii...întâi trei, apoi patru, apoi nu le mai ştii numărul…şi, normal…pentru fiecare nedepunere vei plăti amendă. Mai mult, trebuie să depui declaraţia până în data de 16 ale lunii, iar formularul apare pe website-ul ANAF pe 15 seara,în cel mai bun caz!
În plus, dacă nu eşti cu Partidu’, vine Garda,şi pot continua până spre Sfintele Paşti…
Deci nu nivelul impozitării este problema în România, ci modul ei de aşezare şi...mai ales, gestiunea contribuabililor.
În concluzie, trebuie schimbată legislaţia de vreo 20 de ani încoace şi cutumele la nivelul instituţiilor administraţiei publice. Apoi voi schimba şi taxe, iar amenzile vor ustura !!


++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

7.Blindoneworld : Din câte ştiu eu,aţi lucrat sau lucraţi în domeniul bancar.Vă rog să-mi spuneţi 1-2 produse bancare prin care instituţia respectivă a creat condiţii decente pentru clienţi.Când spun decent,înseamnă că nu-i jecmănea prin dobânzi sau clauze ascunse.


Dragoş Mărgineanu
: Nu pot să răspund direct acestei întrebări. Pot numai să aduc unele clarificări.
Instituţia la care lucrez a fost printre primele care au calculat dobânzile la toate creditele prin formula: Euribor (Robor)+Marja. Marja rămâne constantă, iar Robor sau Euribor sunt indicatori ai pieţei monetare pe care îi poţi urmări pe Internet în fiecare zi. Subliniez acest lucru pentru că multe bănci calculau dobânda la credite după o formula care includea marja şi o dobândă compozită, a cărei definiţie era greu de înţeles şi de specialişti în finanţe şi în limba română (am văzut aşa ceva!!!).
“Jecmănirea” de care vorbeşti are o altă cauză: omul se bucură să ia bani şi semnează orice document fără a-l citi cu atenţie, fără a întreba „DE CE?” (cum spuneam eu studenţilor mei!), astfel încât să vadă obligaţiile ce-i revin.
În fine, orice bancă îşi rezervă dreptul de a face schimbările care se cuvin la schimbarea conjuncturii pieţei. Şi nu aveţi putere de negociere. Sunteţi picătura în faţa mării!Acesta este cel mai important motiv pentru care vă sfătuiesc să economisiţi!


++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

8.Blindoneworld : Preoţii din Statele Unite ale Americii au definit capitalismul ca fiind diabolic.Dumneavoastră,cu studii de specialitate,sunteţi de acord că acesta favorizează dispariţia clasei de mijloc? Cum apreciaţi că se manifestă în România?

Dragoş Mărgineanu : Capitalismul, socialismul, sclavagismul sau post-capitalismul nu sunt diabolice. Ele sunt sisteme de organizare a societăţii. Diabolice le face omul!
Revenind la România, suntem încă în epoca acumulării primitive a capitalului. Este perioada în care se acumulează averi peste noapte, în care regulile sunt neclare, în care nimeni nu este apărat de nimeni…în care fiecare acaparează cât poate,şi cred că mai trec 20 de ani “brucanieni” până se va aşeza cât de cât societatea românească.
Despre clasa de mijloc pot să spun că nu are cum să dispară : “cum să-l stârpească stăpânul pe argat”? Vreau să spun că această parte a societăţii este aceea pe a cărei muncă se bazează cei avuţi şi toată societatea (de orice fel ar fi ea). Ce ar face un boier cu un sat de săraci?


++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

9.Blindoneworld
: Cum vedeţi viitorul economic al României,în următorii 10 ani ?

Dragoş Mărgineanu : Balcanic…
De curând mi-a căzut în mâini o carte care prezenta viaţa politică interbelică. Am mai avut o dată această experienţă…Subliniez această întrucat istoria se repetă…şi n-am spus-o eu!
În zece ani abia încep să se limpezească apele şi economia României va căpăta un început de structură.
Dacă în urmatorii 50 de ani nu va apărea niciun cataclism natural sau social, valul civilizaţiei ne va lovi şi pe noi…în cele din urmă,DAR NU CRED…


++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

10.Blindoneworld : Domnule profesor,fiindcă pentru mine veţi rămâne profesorul meu,detaşându-ne de economie şi găsindu-ne la finalul acestui interviu online,aş vrea să vă întreb ce anume are cea mai mare importanţă pe lume,în viaţa dumneavoastră?

Dragoş Mărgineanu : FAMILIA…cei care vor să-şi facă viaţă frumoasă alături de mine!

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Blindoneworld
: Vă mulţumesc că aţi acceptat să ne împărtăşiţi experienţa şi viziunea dumneavoastră asupra evenimentelor discutate.

Dragoş Mărgineanu : Eu vă mulţumesc că mi-aţi acordat posibilitatea de a-mi exprima gândurile mele mărunte.


++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Sper că subiectele aduse în discuţie au fost interesate şi aştept comentariile voastre.

Notă : La crearea acestui interviu online a contribuit cu întrebările 2,3,4,9...Laura? ( fostă studentă a domnului Dragoş Mărgineanu ).


O producţie Blindoneworld.blogspot.com!

6 comentarii:

Antiignorantu spunea...

da foarte bun interviul ..... intrebarile ... se puteau pune intrebari si despre fisc:) si cum se pot dovedi averile.... unele nu pot fi dovedite deci ar trebui confiscate... si asa o sa avem bani ptr agricultura educatie sanatate aparare ...

Lillee spunea...

Mi-a placut interviul si raspunsurile domnului profesor. In primul rand m-am bucurat ca a cceptat interviul dar am ramas si surprinsa. Nu credeam ca mai exista astfel de oameni. Intrebari nu am, dar mi-a placut. Astept urmatorul interviu. Blindius...le ai :)

RomanianBigSpender spunea...

Respectele mele domnului Margineanu care ne-a fost un model in primul an de facultate, ca apoi a parasit universitatea din pacate pentru noi.
Poate la un moment dat se va intoarce in sistemul de invatamant sa schimbe cate ceva.

cristishady spunea...

tot ce iti pot spune: la mai multe, chiar ai calitati de reporter :p

Anonim spunea...

Blindius, cred că e o performanţă să obţii un interviu de la un domn profesor, ceea ce înseamnă şi o bilă albă pentru dumnealui. Felicitări amândurora!

Blindius spunea...

Mulţumim :I