Pagini

duminică, 3 ianuarie 2010

Până unde?

Până unde sunteţi capabili să ajungeţi pentru iubire?
Înainte de toate,ar fi bine să şi credeţi în aşa ceva.Vedem,citim,trăim diverse cazuri în care sentimentul acesta ciudat este prezent(să nu vă gândiţi c-am fost părăsit de iubită sau sunt în depline avânturi masturbatorii în perioada în care scriu postarea).
La un moment dat,în relaţie,partenerul(de cele mai multe ori,femeia) doreşte să audă acele două cuvinte magice,pe care acesta,câteodată,le vede garanţie pentru faptele celuilalt.
În aceste rânduri mă refer la situaţiile limită în care poate ajunge un cuplu şi la reacţiile unuia din parteneri.Luăm ca exemplu larg prezentat,căsnicia bărbatului distrus de ''medicul'' acela,N.Ciomu,de i-a distrus omului ''instalaţia'' din pantaloni.Chinuri,lacrimi,îmbrăţisări,promisiuni,toate la tv.Soţia l-a părăsit în cele din urmă.Îi jurase cândva,iubire.L-a părăsit fiindcă nu făcea sex,nu putea face copii.Ar trebui s-o înţelegem?Dar sufletul omului respectiv?...
Apoi,un alt caz extrem ar fi când în unul din parteneri suferă un accident,în urma căruia rămâne orb,în scaunul cu rotile,incapabil să se ajute singur.Câte cazuri nu s-au văzut.Cum erau după aceea?Singuri, mai mereu.Poate dacă aţi remarcat,prin Bucureşti nu prea sunt persoane cu handicap fizic pe stradă,lăsându-le spaţiu celor cu deficienţe morale şi mentale,care,nu sunt la fel de ghinionişti în a avea pe cineva lângă,dar cu toate astea nu au habar de acel sentiment.
Nu ştiu ce-aţi face,cei care citiţi,dacă peste noapte partenerul dumneavoastră ar avea brusc o situaţie materială slabă (fie aceasta mediocră până la acel moment) şi nu v-ar mai putea oferi ''liniştea'' de până atunci.Cât aţi sta lângă cineva care a suferit o dramă în familie şi este psihic la pământ.Cât aţi sta lângă cineva care este mereu posomorât, mai nou.Aţi dona un organ persoanei iubite dacă viaţa acesteia ar depinde de acest lucru?Pentru aceste întrebări şi răspunsurile lor,tinereţea unora nu trebuie să fie o scuză,ci mai degrabă un motiv de reflecţie.
Să nu-mi spuneţi că exagerez,fiindcă zilnic spuneţi că ''iubiţi'',dar nu vă vedeţi şi în situaţiile limită,ceea ce mai târziu poate provoca răni mai dure pentru persoana respectivă.



Sursa foto:http://media.photobucket.com/

10 comentarii:

Lillee spunea...

Nu spun ca exagerezi, dar nici nu vreau sa ma bat cu pumnul in piept ca eu as sta langa persoana respectiva sau ca mi-as da si viata...pentru ca nu stiu. Pur si simplu nu stiu ce as face. O alegere grea. Intre viata mea si a lui...

Botezatu spunea...

Sa stii ca ai dreptate, frumos post.
Nu stiu sincer ce as face, depinde de persoana de langa mine, depinde ce fel de handicap ar suferii, nu iubesc momentan sa iti raspund la intrebare si nu sunt ipocrit sa iti zic ca as sta langa ea.
Nu putem face nimic, nu poti sta toata viata de cineva care e imobilizat la pat...ai doar o singura viata, imi pare rau sa spun asta.

george spunea...

"pana cand moartea ne va desparti" pe dracu', se despart si pt motive mai putin socante. de ce nu stiu, nu am ajuns sa fiu casatorit.

madMe spunea...

Nici eu nu ştiu ce aş face, ce aş alege, ce tărie aş avea. E o situaţie cu care sper să nu mă întâlnesc niciodată şi implicit să nu aflu răspunsul la întrebare.

Blindius spunea...

S-aveti grija ca persoanele voastre iubite sa nu vada ca n-ati sta langa ele :D

cristishady spunea...

eu mi-as da viata fara sa clipesc pt persoana iubita ...

Blindius spunea...

Asa ar trebui !

Zapacita spunea...

Pe Cristi Minculescu l-a salvat sotia lui de la moarte, donandu-i mai mult de jumate din ficatul ei :)

Blindius spunea...

Ana!!Pe cand un nou post?

zapacita spunea...

:P:P Si eu ma intreb
Nu m-a mai atras deloc vechiul blog, m-am axat numai pe cel cu povesti :)
Mi-ar placea totusi sa ma reapuc si de bloguitul personal.