tricouri haioase

Pagini

miercuri, 5 august 2009

Vacanţa !

Ce bine a fost în miniconcediu ! Am profitat de cele 2 zile off din programul de la serviciu şi am mai luat şi-un ''liber'' în plus şi am mers spre regiunea muntoasă a patriei. Am poposit planificat în Buşteni, unde am zis astă-iarnă că n-o să mă mai întorc vreodată,dar,se pare că vara arată mult mai bine şi oamenii au cam asfaltat din străzi. Am nimerit cu bagajele la ''Cabana Alexandru'', unde am beneficiat ,contra-cost (70ron per night), de servicii bune şi decente : baie în cameră, TV color + cablu ,frigider şi toate cele adiacente ce le poate oferi o cameră de cazare.Singurul lucru mai dubios a fost faptul că,uitându-mă pe fereastra camerei în partea dreaptă ,vedeam un peisaj superb iar în partea stângă aveam ca privelişte Cimitirul oraşului Buşteni.Oricum, cine vine să se uite prea mult pe geam? Am vizitat Castelul Peleş unde m-am întâlnit cu stafia Regelui Carol I care se juca posomorât World of Warcraft şi am fost uimit de luxul incredibil pe care familia Regală îl deţinea acum peste 100 de ani, am vizitat Babele şi Sfinxul după ce am stat aproximativ două ore la coada pentru accesul în telecabină. Pentru luxul acesta de a sta la coadă în căldură am plătit 55 lei de persoană , dus-întors din Buşteni până la cota 2200m fiind peste 100 ron. Sigur,fondurile merită, doar condiţiile sunt mizere. Sus, pe platoul Bucegilor am întâlnit aceleaşi Babe, parcă mai scofâlcite şi lovite de batrâneţe şi acelaşi Sfinx ,cam tras la faţă.















Sursa foto : arhiva personală.

2 comentarii:

RomanianBigSpender spunea...

Bine ai revenit din concediu Alex, sper ca te-ai simtit bine, chiar daca ai avut de asteptat cateva ore la telecabina.

Pentru data viitoare iti recomand sa incerci Harghita si Covasna, acolo am fost saptamana trecuta si nu are termen de comparatie cu Valea Prahovei, mai ales la ce aglomeratie e prin statiuni. Iti mai pot recomanda si Orsova sau poate zona cetatii dacice Sarmisegetusa, ai parte de liniste, aer curat, peisaj de vis si oameni de nota 10.

Blindius spunea...

Multumesc pentru indrumarea turistica.O sa luam in calcul si aceasta varianta :D.Din pacate timpul meu era limitat si as fi petrecut ceva din el pe drum daca as fi mers pana in acele zone.